Un bărbat care nu te ajută să-ți împlinești visurile, oricât de nebunești, nu e un bărbat lângă care să vrei să îmbătrânești!


Nu de alta, dar o să îmbătrânești mai repede :) Te vei simți anulată sau cel puțin diminuată, niciodată încurajată, remarcată, curtată chiar și după ce n-ar mai avea de ce. 
Sunt femeie și recunosc că toate suntem puțin nebune. Uneori suntem nebune că-i credem, alteori suntem nebune că nu-i credem și îi punem la teste până cedează săracii și pleacă. Plângem mult în ambele cazuri, mergem la sală și la coafor, ne facem roșcate, ne facem autocritica, ne facem că suntem al dracului de fericite cu poze pe facebook în care, dacă ni s-ar vedea și sufletul ar fi numai sticlă spartă.

Eu scriu acest post cu diacritice de dragul lui. În ultimele luni am tot modificat texte unde nu era nicio deosebire între î și i pentru că nu poți să trimiți unei edituri texte scrise ca SMS-urile. 
Da, am făcut-o! Nici mie nu-mi vine să cred! Eu am fugit de bucătărie ca dracu’ de tămâie. Prima mea relație cu mâncarea a fost printr-o pisică din fața blocului, căreia îi dădeam toată mâncarea. 
Mai târziu am pictat, la liceul de artă, fructe. Nici atunci nu erau mâncare :) Erau natură moartă. 
Când l-am cunoscut pe Radu nu cred că-și imagina că va mânca ceva gătit de mine, dar când am început să gătesc și mi-a plăcut din ce în ce mai mult el m-a încurajat să-mi fac un blog de gătit.

A trecut timpul sau poate n-a trecut, poate l-am folosit. El a mâncat tot ce am gătit eu și pot să spun că e un “supraviețuitor al rețetelor eșuate” :). Ieri a venit cu trei prieteni acasă pentru două dintre rețetele reușite. Puteai să vezi de la ușă cât de mândru era. 
Cartea mi s-a părut un vis imposibil. Pentru mine, ca pictoriță eșuată în fotografie, calitatea tiparului în policromie trebuie să se ridice la nivelul unui album de artă. Eu pictez cu mâncare. Am aflat cât ar costa să o scoatem și mi s-a părut să orice discuție se oprește aici: costa cât o mașină! Dar Radu a spus: Nu ne mai trebuie o mașină, avem, hai s-o facem. 
Pe site-ul Green Sugar, sponsorul datorită căruia n-am “cumpărat mașina” singuri, am descris-o așa: 

Mulți chefi se laudă că oricine poate să gătească după cărțile lor. Știm toți că foarte rar e așa. Nu pentru că oamenii nu ar fi buni, ci pentru că sunt prea buni. Eu am mai mulți ani de pictură decât de bucătărie, așa că, dacă eu pot să fac rețetele astea înseamnă că și tu poți! 
Mai mult, pentru că sunt ipohondră, toate rețetele mele sunt sănătoase. 
Pariez că vei râde citind rețetele. Nu sunt genul “serioasă și devreme acasă”. Cred că ingredientul principal în bucătărie se numește fantezie. 
Intră aici să vezi ce nebunie am făcut. http://bit.ly/1N1WpXf