“În viață ne cumpărăm singuri jucăriile” - o poveste care nici mie nu mi s-ar fi părut adevărată dacă n-o trăiam!


Când Radu îmi cere să scriu un text, cel mai greu îmi este să aleg titlul :) Am pus un citat de la el, că în familie avem banii la comun, datorii la comun, numai visurile mai sunt și fiecare pentru el. Mi se pare foarte trist când într-un cuplu ea renunță la visurile ei ca să-l sprijine pe el să le atingă pe ale lui sau invers și cred că frumos e să se ridice unul pe celălalt așa că ieri am fost eu o treaptă pe care a urcat el, astăzi este el o treaptă pe care urc eu și tot așa și recunosc că îmi place.
Inițial am vrut să aleg un titlu de film, că se potrivea perfect: Cum mi-am petrecut sfârștul lumii! Am trecut prin niște faze ca să pot scoate cartea Gust verde așa cum o visam încât am murit și am înviat de câteva ori, din fericire doar la figurat. 


După ce lucrurile s-au mai așezat și am început să dăm telefoane să ne cerem scuze că întârzie cartea au venit și momentele frumoase. M-am bucurat că nimeni nu ne-a închis telefonul în nas, doar două persoane și-au anulat comanda și - cireașa de pe tort - în prag de Crăciun, când toți ne aducem aminte de Dumnezeu și ne dorim să-și aducă și el aminte de noi m-am trezit că una dintre cele mai importante comenzi venea de la un preot. Nu unul dintre aceia care au stârnit mânia noastră a tuturor după tragedia de la Colectiv, ci unul dintre oamenii de caracter care au făcut din Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus un loc de refereniță pentru România. 


Am decis într-o secundă că-i voi duce cărțile personal, simțeam (poate o să râdeți de mine) că după atâtea momente grele primesc un semn de sus că va fi bine. 
Unul dintre partenerii lui Radu, MHS Motors, dealer BMW, ne-a pus literalmente de pe o zi pe alta la dispoziție ultimul model de X1 pentru că noi avem o fixație pe mașini mai sport și drumul cel mai scurt până la Sâmbăta de Sus trece printr-o Românie uitată, cu șosele praf. E uitată de politicieni, nu de Dumnezeu, dar asta nu e o discuție pe care să o port eu și niciodată n-o să ajung să nu-mi văd lungul nasului așa că spun doar ce vede orice român! Țara asta e ca o femeie frumoasă, dorită de mulți, dar nefericită, neîngrijită și lăsată fără niciun ajutor de patrioții de ocazie. 


Întâlnirea de la Mânăstirea Brâncoveanu a fost emoționantă, nu cred că m-ar fi surprins dacă ar fi apărut chiar și părintele Arsenie Boca al cărui spirit e foarte prezent acolo. 


Atâta liniște și atâta frumusețe, chiar și într-o zi cu ceață! Parcă intram într-o altă dimensiune! Sper că fotografiile sunt relevante. 



Am promis că vom reveni să stăm câteva zile și așa vom face. Nu la hotel, chiar în camerele lor de oaspeți. Abia aștept să mănânc din mâncarea gătită de călugări!




Pe drumul spre casă am realizat că eu nu m-am pregătit cu nimic pentru masa de Crăciun, masa aia care e plină chiar și în casele unde sufletele sunt goale. 
Îmi venea să plâng (iar!?) și aș fi vrut să dau pe repede înainte până în 2016 când am realizat că nici măcar cadoul pentru Radu nu va ajunge la timp! Apoi m-am adunat și mi-am zis: În viață ne cumpărăm singuri jucăriile și tot noi ne facem sau ne ratăm sărbătorile, ba chiar și viața, din atitudine.


Cu două ore înainte să se închidă ultimul magazin făceam cumpărăturile. În seara de ajun am gătit. A doua zi dimineață am zâmbit frumos și i-am zis lui Radu că mai trebuie să aștepte ca să primească ce-și dorește. El a zis că oricum i-a cerut lui Moș Crăciun același cadou ca-n 2014, 2013 și să fie sub plapumă, nu sub brad :)
Așa că am avut o masă de sărăbători simplă și o fericire complicată. Până la urmă cât poți să mănânci când ai deja stomacul plin de fluturi?