Faceți căutări pe acest blog cu diacritice

Mulțumește-te cu ce vezi în oglindă!


Mulțumește-te cu ce vezi în oglindă!
Va veni o zi când o să fii în stare să dai tot ce ai strâns într-o viață și tot nu o să poți să cumperi o singură zi din tinerețea de acum. 
Nici măcar o zi proastă. 
Una în care nu aveai niciun ban și trebuia să stai în casă pentru că ești “prea mândră să ceri și prea proastă să furi”.
O să vrei să cumperi ziua aia când ai plâns. 
Ziua când cineva te-a jignit. 
Ziua în care ți-au respins CV-ul pe motiv de lipsă de experiență.
Of! Ce frumos sună: lipsă de experiență.

Tu de ce crezi că sunt morocănoși bunicii? Mai ales când vin nepoți pe la ei. Se bucură cât se bucură după care cad. Devin lucizi. Cine e piticul ăsta enervant? De ce merită el să aibă toată viața înainte? 
De ce e atât de prost să nu se bucure de ce are? 
De ce stă cu ochii în tabletă? Asta o să poată să facă și la 80 de ani, dar tot restul…
Mai ales ca femeie.
Eu sigur o să vreau să cumpăr ziua când încercam să mă angajez la un magazin de haine ca să câștig niște bani în studenție. Un magazin de haine de unde nu mi-aș fi permis niciuna. 
Da. O să vreau ziua aia când n-o să știu dracului ce haine să pun pe mine să par mai puțin bătrână. 
Să nu mi se vadă mâinile ca niște prune uscate. 
Să-mi ascund ridurile. 
Abia atunci o să știm cât de frumoase eram dezbrăcate, când ne priveam critic, mereu nemulțumite, în oglindă.

Poate că nu avem tot ce ne dorim, dar SUNTEM tot ce ne putem dori!
Suntem aici. Acum. 
Vom fi tot atât de nefericite pe cât suntem acum de fericite. Doar că acum nu realizăm fericirea, pe când atunci ne vom realiza nefericirea din plin, de două ori. 
O dată pentru neputința de atunci și o dată pentru tot ce-am pierdut acum, tinere, neștiind. 
Da. Frumusețea e trecătoare. Și viața la fel.
Cât suntem de norocoase.
Și cât de puține dintre noi o știu.