3 lucruri care mă scot din minți la tine. Pe care (categoric) le-aș schimba!


V-am povestit cum i-am răspuns unei foste colege când m-a întrebat “cum e să trăiești cu Radu F?
Răspunsul meu a fost: Al dracului de greu!

Toate spunem că vrem un bărbat cu personalitate, dar când dăm peste câte unul ajungem la vorba aia: să ai grijă ce-ți dorești că fix aia-i să primești! 
Din fericire într-un fel natural personalitatea lui și a mea s-au bătut cât s-au bătut și când au văzut că niciuna nu cedează s-au întâlnit pe la mijloc. 
Nu-s chiar prietene la cataramă să stea într-un hamac și să bea bere, dar eu sunt dovada vie că există și Îmbânzirea scorpionului :)

Trei lucruri aș schimba.

1. Se enervează prea repede. Nu aiurea, în general are dreptate, dar aș prefera să facă exact ce a scris și să nu-și mai piardă timpul cu proști, nesimțiți și alții pe care crede că poate să-i mai educe. Nu poți să înlocuiești cei șapte ani de acasă nici cu zece ani de facultate. 

2. Face incredibil de multă apă pe jos când iese din baie! Eva e foarte curioasă și intră cu lăbuțele în apa aia și o duce prin toată casa! Nu înțeleg de ce e atât de greu să-i fac baie Evei că pare foarte atrasă de apă când e Radu în ea.

3. Expresiile lui cu care vrea să te pună la punct. “Uite care-i faza”, de exemplu! I-am spus că mă deranjează și o mai înlocuiește cu “Uite care-i treaba” sau “Una și cu una fac două”. Mare schimbare care e fix același lucru! 

Pe tine ce te enervează la al tău? Dacă nu ești din Cluj, scrie-mi un mesaj. Dacă ești, ne vedem la Electric Castle! Abia aștept să ajungem la Cluj! Pentru moldovence ca mine capete de afiș sunt și Subcarpați și Fanfare Ciocârlia.  Nu vedeți cum m-am îmbrăcat în ie? :)
Radu merge pentru Franz Ferdinand și Paul Van Dyk.
Eva ar merge pentru Deadmau5 :))
Bonus, putem să “play dirty” la propriu și să ne spălăm rufele acolo :)
Vă povestim mai multe când ne vedem la Electric Castle! 
Un indiciu găsiți în link: https://goo.gl/zjk9Rz