Banana Bread. "Pâine" dulce cu banane (fără zahăr)


Una dintre principalele diferențe între fete și femei este că primele cred că "tot ce zboară se mănâncă" iar femeile au mare grijă și nu "înghit" orice! Și la propriu și la figurat :)
Așa se face că am încercat tot felul de variante să-mi îndulcesc viața fără efecte secundare asupra siluetei și deja aproape renunțasem.
Totul mi se părea un bullshit! Mai ales pe produsele de îndulcit aveam strânse multe cazuri în care indulcitori de toate felurile, ba nu erau naturali, ba nu erau dulci, ba erau chiar puțin amari!
Apoi imposibilul s-a intamplat. Nu știu care e femininul de la Toma Necredinciosul, dar mi s-ar potrivi :) Pentru că am testat descoperirea în cafea, trei variante de banana bread, smoothie-uri, etc.
Green Sugar a dat rezultate de fiecare dată. Pur și simplu e ca și când ai pune zahăr alb, rafinat, dar nu ai niciuna dintre problemele zahărului. Vă vine să credeți că e posibil să mâncați dulce cu zero calorii? 100% natural, din stevie!


Asa de simplu mi se pare acum totul în lumea deserturilor. Eu eram genul care măsura de trei ori și punea o dată cantitatea de zahăr necesară și asta numai după ce eram sigură că nu pot să reduc din ea. Acum nu mai am problema asta :) Dați-mi voie să vă prezint...o minunăție de "pâine" dulce cu banane. Un mic dejun sănătos, sățios, și culmea...DULCE dar fără zahăr :D


  Ingrediente:  
3 banane coapte bine
70ml ulei de cocos
150g iaurt grecesc
2 ouă fericite
(îndulcitor din Stevie 100% natural cu zero calorii și zero indice glicemic)
150g faină albă
50g faină integrală
1/2 linguriță de sare
1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
1 linguriță praf de copt
2 lingurițe esență de vanilie
1 linguriță de scorțișoară
1/2 lingurita nucsoara
70g nuci pecan (tocate) + câteva nuci întregi pentru decor
30g fulgi de migdale + alți câțiva pentru decor
3 lingurițe semințe de chia


Într-un bol mare, am pus bananele rupte în bucăți, unde le‑am zdrobit bine cu ustensila de făcut piure.


Am adăugat uleiul de cocos, iaurtul, ouăle și Green Sugar. Am amestecat ușor cu mixerul. Dacă nu aveți mixer, puteți omogeniza foarte bine și cu o lingură.


Apoi am adăugat pe rând în bol: făina combinată (albă + integrală), sarea, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, esența de vanilie naturală, scorțișoara, nucșoara, nucile pecan, fulgii de migdale și semințele de chia. 


Am amestecat până când s‑au încorporat perfect.


Într-o formă de ceramică, am pus o bucată mare de hârtie de copt, peste care am turnat compoziția. 


Am decorat aranjând deasupra câteva bucăți de nuci pecan și fulgi de migdale. Am băgat totul la cuptor pentru 70-80 de minute, la 170°C.


Am lăsat preparatul la răcit cam 30 de minute.


Merge senzațional ca mic dejun. Noi am savurat "banana bread" cu unt de arahide (homemade), fructe proaspete și smoothie de afine îndulcit tot cu Green Sugar :)