Să se introducă în școli Ora de prietenie! Ura se învață mult prea ușor…


România e separată în caste. 
Am zis-o direct, scurt și ca pe maidan pentru că figurile de stil nu merg aici. 
Românii sunt separați încă de la naștere în cei care nu știu ce să mănânce că s-au plictisit de restaurantele din Nordului și cei care NU AU ce să mănânce. 
Cele mai triste sunt castele copiilor. Între cei care își desenează branduri pe adidașii “de la dragon” și cei care nu intră în reprezentanțele firmelor din România “ca să nu aibă ce are toată lumea”. 
Al meu spune mereu că “să le oferim copiilor ce nu am avut noi” înseamnă mai multe oportunități, nu mai multe jucării. 


Castele copiilor înseamnă mai ales asta. Unora le sunt refuzate orice fel de șanse din start!
Am fost alături de Mihaela Bilic, Anca Serea, Jamilla Azazi și oameni inimoși din staff-ul MegaImage în două instituții de învățământ emblematice. 
Nu. Nu sunt colegii naționale. Nu se intră cu concurs și pile. În centrul Fundației Metropolis ajungi când nici familia ta nu te vrea. Nevoia aceea de dragoste e atât de palpabilă încât o simți ca pe o serie de zăbrele invizibile. 


Aș fi plâns ca o isterică dacă oamenii de acolo nu mi-ar fi dat încredere. Atât de mândru era domnul acela care mi-a zis: unul dintre copiii noștri a ajuns medic la Municipal. 
Îl chema Elvis! Și era vedetă în centru! Fără să aibă cont de instagram, Elvis a devenit un influencer și pentru mine. 
Cum a ajuns Elvis (dintr-un copil pe care nu-l căuta nici mama lui) un medic căutat de toată lumea? 
EDUCAȚIA. O șansă la educație. O șansă la prietenie. O mână întinsă pe care au mai apucat-o și alții. 


A doua a fost Școala de lângă pușcărie. Pușcăria Jilava este foarte aproape de școala numărul 2. Și drumurile multora dintre copiii care vin acolo par la fel de “închise”. 
Aici copiii au familii. Familiile nu prea au bani. 


“Ați venit să aduceți ghiozdane?”
“Și au ceva în ele?”
“Eu vreau cu mașinuță”
“Eu vreau cu prințesă”
“Eu vreau o poză cu tine”
Eu vreau să mă ascund undeva până înțeleg ce are lumea de îi pune pe copiii aceștia la colț de când s-au născut. S-au născut vinovați? E sărăcia o vină? În țara asta unde hoția se grațiază? 
Nu vă supărați! Nu puteți să dați o lege să se grațieze și sărăcia? 


Nu-mi răspunde nimeni din Guvern. Doar directorul școlii, acest Prim Ministru al copiilor uitați, îmi dă un pic de speranță. 
“Aveți copii foarte cuminți”
“Avem copii buni”
Cum ar fi să schimbăm castele în buni și mai puțin buni. 


I-am făcut să zâmbească. S-au dus acasă cu “Uite ce am primit!” Astăzi lumea le-a făcut cu ochiul. Chiar dacă în colțul lui… avea o lacrimă.