Prăjitură pufoasă super rapidă! Fără zahăr!


Știți ce-mi place cel mai mult la rețeta asta în afară de gust? :) Faptul că pun ingredientele unul după altul într-un bol și apoi mixez și gata! Asta e tot! Recunosc că mă scot din minți rețetele alea unde trebuie să separi ouăle și să le bați separat, apoi grijă mare când cerni făina să nu o mixezi prea mult că nu e bine și tot așa! Ei bine în rețeta asta puneți ingredientele ca rufele la mașina de spălat :)) Nicio grijă că va ieși super pufoasă! Unde mai pui că nici nu are zahăr! Am îndulcit cu Green Sugar Premium (cu putere dublă de îndulcire). Zero calorii!
!!! Înainte să începeți rețeta trebuie să știți că am testat-o de două ori cu două tipuri de făină. Cu 000 nu prea mi-a crescut prăjitura. Culmea, nu? Deși este un tip de făină destinat specialităților cum ar fi cozonacul. A doua oară am testat cu 650 și ghiciți ce? Prăjitura a crescut în volum ca nebuna! Extrem de pufoasă și aerată. Incredibil! Cineva mi-a spus că am avut problema asta cu făina 000 deoarce este foarte mult procesată.
Trist! Am arunct-o fix la gunoi! Începând de azi folosesc doar 650.
Făina 650 este cel mai puțin procesată de pe piața românească. Este puțin mai închisă la culoare și are conținutul cel mai mare de proteine, necesare pentru dezvoltarea glutenului. Se găsește peste tot. Este pe același raft cu făina 000. :)

Pentru toți cei îngrijorați că aș avea probleme de sănătate. Răspunsul meu oficial pe blog.


Am ales fotografia de mai sus (2016) pentru că simt că și astăzi dau un examen. :)

Când am făcut mișto de telefonul de la mama care mi-a remarcat cearcănele am primit multe mesaje. Nu toate erau de genul “ești frumoasă, naturală, nu ești plastic”. Au fost destule care m-au descumpănit că așa sunt eu proastă și ascult pe toată lumea :)) 


Câteva fete mi-au recomandat somn (cu pastile). Lor le răspund primele: somnul ajutat de pastile e mai mult un fel de sedare. Un somn cu E-uri. Din alea rele de care eu nu pun nici în mâncare :))

Nu vreau să fiu rea, dar există doar somn “de frumusețe”, somn care să te facă mai deșteaptă nu e. Ăla se cheamă studiu. 


Mesajele mai “îndrăznețe” mi-au recomandat chiar un cabinet sau altul de chirurgie plastică și recunosc că n-a fost așa o mirare să văd de pe conturile lor de social media că fie lucrau la medicul recomandat, fie i-au dat tag pe sânii cei noi la prima plajă după relaxare.  


Au mai fost mesaje cu “muncești prea mult”. Haideți să fim sincere până la capăt: toate vrem să ni se dea o șansă! Să facem zgomot! Toată echipa muncește, nu numai eu. Ne pregătim să ocupăm un spațiu nou, mai mare și retehnologizat la care - ați ghicit - se muncește! Când ai un vis muncești pentru el ca în mesajele acelea de pe facebook: “Nu mă opresc când am obosit, mă opresc când am câștigat”. 

Eu muncesc 

să nu vă dezamăgesc. 


Și să nu mă dezamăgesc nici pe mine. 

P.S. Pentru cei care vor să mă susțină cu adevărat (nu doar cu sfaturi) link-ul aici: https://greensugar.ro/secretele-ramonei/

Blat pufos de tort fără zahăr! Cu cremă Albă ca zăpada.


Azi am pentru voi o rețetă 2 în 1!
Simplu și irezistibil! Un tort delicios de vară. Foarte răcoritor! E 2 în 1 pentru că acest blat absolut fabulos merge folosit atât pentru tort cât și pentru chec sau pandișpan cu fructe.  Am îndulcit cu Green Sugar Premium 1:2. Este o formulă nouă! Era bun Green Sugar și înainte, dar GS Premium 1 la 2 e perfect! Au reușit să facă un produs pe care să-l confunzi cu zahărul! Da, da! Nu mai există nicio diferență!  Să știți că mie nu prea îmi ies torturile simandicoase. Am senzația că nu mă prea plac, dar acest tort… a fost prea ușor ca să nu-mi iasă :))

Bomboane glazurate cu quinoa și unt de arahide - fără zahăr!


Sau aș mai putea să le numesc “Bomboane fără griji”. Pentru că nu au niciun strop de zahăr! Aceste bombonele mi-au făcut ziua minunată! Mă așteptam să-mi iasă bune, dar nici chiar așa! La primul test am făcut doar 10 bucăți. Radu s-a putut opri abia la a 7-a bomboană. Pentru că eu mâncasem deja 3. E musai să le încercați! Nu veți regreta!

Secretul meu - povestea adevărată


Multe fete îmi scriu că sunt o inspirație. Că vor să fie și ele așa puternice. Mai ales după apariția cărților și a brandului de super foods SECRETELE RAMONEI mă simt privită ca mai mult decât sunt. 
Mă simt datoare să vă spun adevărul, chiar dacă o să mai pierd dintre oameni :)

Nu am crescut cu încerdere. Pentru mă am avut o soră care a murit părinții mei au încercat să mă protejeze încât n-am avut mai nimic din ce aveau toți copiii. Bicicleta, rolele, chiar și mingea erau prea riscante. 
Nu am fost copilul favorit. Cred că nici sora mea mai mare, care mă ajută acum inclusiv la Secretele Ramonei nu a fost copilul favorit al părinților noștri. Favoriți erau copiii altora, care mâncau tot din farfurie, dormeau la prânz și luau note mari. Acum mulți dintre ei sunt grași, dorm… pe ei :) și nu fac nimic cu viețile lor. 

Îndrăznesc să rog toate mamele să NU își certe copiii comparându-i defavorabil cu alții! Poate ai lor au talente pe care încă nu și le-au descoperit. Poate au ambiție și putere de muncă. Poate au un caracter mai frumos și nu dau din coate ca să iasă în față, dar cândva o vor face, că uleiul și apa nu se amestecă. 
Secretele Ramonei a început cu niște borcane pe o masă și mai mulți oameni care gustau și își spuneau părerea. Cred că am slăbit două kile doar transpirând de emoție. 

În prima zi în care au fost la vânzare nu m-am dus la fabrică. Îmi era teamă că niciun telefon nu va suna, nicio comandă pe site, niciun mail. Am stat închisă în dormitor cu telefonul lângă mine, ușor amețită că nu închisesem un ochi toată noaptea. 
Când telefonul a sunat în sfârșit am fugit la baie. Fluturii în stomac sunt apă de ploaie :))

Aș vrea să vă spun că acum e altfel. Uneori e mai rău pentru că acum sunt ce n-am fost niciodată. Un succes. N-am luat premiul 1 niciodată, n-am fost șefă de promoție la Arte, am divorțat la 29 de ani, n-am copii, dar astăzi de succesul următoarei lansări depind joburile unor oameni care au copii față de care simt o responsabilitate. Înainte de lansarea napolitanelor n-am dormit bine toată săptămâna. Am amânat lansarea de pe vineri pe luni doar ca să mă gândesc tot weekendul dacă am făcut o prostie. M-am certat cu Radu de vreo 10 ori. Nu m-am dus la fabrică deși am adeverință și toată ziua telefonul nu a sunat. Nu a avut nimeni timp pentru că am vândut peste 2000 de unități într-o singură zi! Mi-a spus Radu prin ușă. Cum care ușă? De la baie, evident. 

Asta e! Am vrut să știți adevărul. Sunt o femeie obișnuită, chiar nesigură și vulnerabilă care a vrut să-și demonstreze mai degrabă ei decât altora că poate mai mult. 

P.S.  Să nu credeți că pentru mama sunt astăzi o femeie de succes. Când am dus împreună pisica la veterinar eu am intrat într-o dispută cu medicul după care am ieșit să scot niște bani de la bancomat. Știți ce i-a răspuns mama doctorului la întrebarea “Și ce face mai exact fata dumneavoastră la București?”
“Ce să facă, vinde ciocolată” :)))
Acum și napolitane. Cu preț redus de lansare. La cererea voastră am prelungit perioada de reducere până pe 15 mai! Direct din link: 


Amintiri din copilărie. Atenție! Confidențe cu acid!


Când mă jucam cu păpușile “Ken” o întreba pe Barbie: Ai umplut sifonul?
Am pus Ken între ghilimele că nu era “original” :)) Situația era însă cât de poate de originală. De la mama ei, adică de la mama mea. 
Tata dădea niște petreceri monstruoase în apartamentul nostru de 3 camere și sifonul era una dintre mândriile lui. 
Era un sifon CUSTOM! Făcut pe șantier. Ținea 15 litri de sifon în pântecul lui de balaur din inox. Eu aveam 4-5 ani și îmi amintesc că îmi era puțin frică de el. Era mai mare decât mine și “nervos”, dar mă și atrăgea că toți păreau interesați de el, iar tatăl meu, ca un Sfânt Ioan mai petrecăreț, “boteza” vinul alb din paharele musafirilor care întindeau mâinile către el ca într-o adorație. 
Era o scenă de Capela Sixtină la noi în sufragerie :)) Sfântul Mitică îmblânzea balaurul! Îl ținea bărbătește de cap și el scuipa foc, ba nu, apă, dar care te pișca la limbă ca focul. 
Singura care nu-l iubea pe balaur era mama, care trebuia să-l adune când era leșinat, gol și inutil și apoi să-l umple la colț.