Plăcintă delicioasă cu mere și unt de arahide (Halloween)


O plăcintă altfel la gust decât cea tradițională. Gustul de măr copt amestecat cu scorțisoară și unt de arahide... este ceva divin! :)
Din rețeta de mai jos obțineți 8 porții de plăcintă (formă de tartă 26cm).

   P E N T R U   A L U A T:  
300g făină albă
100g făină integrală 
200g unt rece (85% grăsime - tăiat în cubulețe mici)
2 pliculețe cu zahăr vanilat bourbon
½ linguriță de sare
100ml apă rece
pentru final: un gălbenuș pentru uns aluatul


1. Puneți într-un bol mare toate ingredienele în ordinea de mai sus, dar fără apa rece. 
2. Frământați energic cu mânuțele până dispare untul și obțineți niște frimituri de aluat.


3. Adăugați apa rece și continuați să frământați până obțineți un aluat dur și unit.
Aluatul nu trebuie să fie lipicios. Mai adăugați făină dacă este necesar.


4. Împărțiți aluatul în două bucăți egale, înfășurațile în folie de plastic si băgați-le la frigider pentru 30 de minute. 

    P E N T R U   C O M P O Z Ț I A  D E  M E R E:  
6 mere mari
zeama de la 1 lămâie
2 lingurițe scorțișoară
3 linguri sirop de arțar (pentru un gust caramelizat)
1 linguriță cu esență de vanilie
pentru final: 2-3 linguri cu unt de arahide (de preferat făcut în casă - rețeta aici)
Dacă nu vă place untul de arahide puteți să nu-l puneți ;)


5. Curățați merele de coajă și le feliați, dar fără cotor.
6. Puneți feliile de măr într-un bol mare și adăugați sucul de lămâie, scorțișoara, siropul de arțar și vanilia. 
7. Amestecați bine până “murdăriți” toate feliile de măr cu acest sos absolut delicos! :)


8. Scoateți aluatul de la frigider. Desfaceți din folie doar o bucată de aluat. Împrăștiați niște făină pe masa de lucru și cu ajutorul unui sucitor întindeți foaia bine. Așezați-o frumos pe forma de tartă. 


9. Umpleți forma de tartă cu compoziția de mere. 


10. Acum este momentul pentru untul de arahide. Împrăștiați cu lingurița cât unt de arahide doriți voi :)


11. Acest pas este necesar doar dacă faceți plăcinta cu temă de halloween. Dacă nu doriți să-i faceți moacă zâmbitoare nu uitați totuși să-i faceți câteva fante de ventilație. Mici tăieturi pe mijloc. Ca aici. 
Întindeți și cealaltă bucată de aluat. Cu ajutorul unui cuțit desenați ce vreți voi pe ea. Eu i-am făcut doi ochișori și o gură mare :)


12. Așezați foaia de aluat peste umplutura de mere și lipiți-o pe margine prin presare cu ajutorul degetelor. 


13. Cu ajutorul unei furculițe puteți presa chiar mai bine marginea aluatului.


14. Ungeți suprafața plăcintei cu gălbenuș de ou. Puteți presăra niște scorțișoară și zahăr bun.
15. Băgați plăcinta la cuptorul preîncălzit 180 grade – timp de 50 minute. La final trebuie să fie ușor rumenită la suprafață! Nu-i așa că miroase genial în casă? :) Poftă bună să aveți!