Jurnal de pisică - Episodul 6


Nu cred că v-am spus vreodată, dar cariera mea școlară nu v-ar fi făcut să bănuiți că voi scrie o carte! Eram praf la compuneri! Toate începeau cu într-o”.  Radu spune că asta se întâmpla pentru că mi se cerea să scriu despre lucruri care nu mă interesau deloc. Copiii voștri ce vă spun despre subiectele compunerilor de la școală?

Ce nu trebuie să se știe despre noua carte!


Radu a scris ce crede el că trebuie să știți despre noua carte, dar ce trebuie să știți este ÎN CARTE :)
Eu ador să-l contrazic pentru că prea le știe pe toate!
Behind the scenes:
De la noi din casă s-au auzit certuri pe alte motive decât la o familie normală: cum să fie coperta, dacă o să arate sau nu ca un CD cu muzică rap, dacă “vocile” noastre trebuie să se împletească sau să se ia de păr. Din unele capitole o să vă fie clar că e o păruială de idei în toată regula. 

Înainte aveam nevoie de cât mai multe confirmări, acum îmi primesc dimineața la cafea singura confirmare de care aveam nevoie: și astăzi vom fi împreună!


Cele mai multe tâmpenii nu le-am făcut pentru că eram sigură pe mine, ci tocmai pe dos, cum speli blugii, eram nesigură. 
Ipohondra se duce la alt doctor după ce i s-a spus că i-au ieșit toate analizele perfect. Mai vrea o a doua opinie. Îi spune și următorul că stă cu toate bine, dar nu contează! Zici că vrea să găsească pe unul care să-i spună: Mori mâine! 
Abia atunci se va opri și își va comanda o piatră funerară pe care să scrie “V-am spus eu…” 
Asta e dintr-un banc pe care mi l-a spus Radu. Culmea, eu am probleme de memorie, dar bancul ăsta l-am reținut :))

Nu uita cine ești!


Sunt născută la Constanța, dar sunt moldoveancă. Tata a “furat-o” pe mama pe un cal alb din tablă mirosind a motorină. Cei care nu văd poezia nici unde este vor spune că era o banală rată, o mașină în care destinele se înghesuie pe un traseu tur-retur. 
Mama nu s-a mai întors, cel puțin nu să rămână. 
S-a întors să mă aducă pe mine la bunici, într-o lume unde chiar și televizorul alb negru era o minune a tehnicii. 
O lume fără facebook unde "ad as firend" se întâmpla la fântână și newsfeed-ul era pe soseaua principală. De fapt singura. 
Cea mai tare aplicație era “du vaca la păscut”. 

E ceva schimbat în privirea ta, nu mai e la fel! Da! Mi-am pus gene!


Circul zilnic cu metroul. Îmi place de mor că am varianta să ajung în punctul x în 20 min versus 60 min. Mă așez pe scaun (“la ora mea” mereu sunt locuri libere) îmi scot telefonul și mă apuc de butonat. Nu-mi mai ridic ochii din el. Noroc cu vocea suavă care mă anunță ce stație urmează.